Ianis Hagi nu trece prin cele mai bune momente ale carierei sale de când se află la Glasgow Rangers, iar nici Philippe Clement nu mai are postul sigur pe banca scoțienilor. Presa scoțiană a scris de ce Rangers ezită să-l dea afară pe tehnicianul belgian care se află pe banca formației de pe Ibrox Park din octombrie 2023.
Situația lui Philippe Clement se datorează și faptului că Rangers trece prin schimbări la nivelul conducerii, care în septembrie și-a dat demisia, în frunte cu directorul și președintele, astfel că nimeni nu poate lua decizia de demitere a tehnicianului belgian. Așadar, Ianis Hagi are o situație complicată la echipa scoțiană.
Conform publicației ibroxnews.com, Philippe Clement s-ar afla pe lista naționalei Belgiei pentru a îl înlocui pe Domenico Tedesco după campania naționalei „dracilor roșii” din Liga Națiunilor, unde naționala Belgiei a încheiat pe locul 3 grupa sa din Liga A și va trebui să joace baraj pentru a rămâne în primul eșalon al Ligii Națiunilor.
Conform aceleiași surse, Clement s-ar putea întâlni acolo cu directorul sportiv Vincent Mannaert, om care a mai colaborat cu el la Club Brugge.
Odată cu schimbarea de management de la Glasgow Rangers, Philippe Clement se află „sub presiune”, după cum notează aceeași publicație, iar faptul că managementul de la Rangers este interimar încă îi oferă răgazul necesar lui Philippe Clement de a continua pe banca grupării unde activează Ianis Hagi. Philippe Clement mai are contract cu Glasgow Rangers până în 2028.
Pentru a îl putea aduce pe Philipe Clement la naționala Belgiei, federația belgiană va trebui să-i plătească lui Domenico Tedesco clauza de reziliere de aproximativ 750.000 de euro plus alte sume compensatorii staff-ului său.
Așadar, Ianis Hagi are un viitor incert la Rangers și probabil că așteaptă liniștirea situației pentru a ști dacă va continua să lupte pentru titularizare sau va lua în calcul o ofertă pentru a pleca de la echipa din Scoția.
Rangers ocupă locul 3 în campionat, la opt puncte în spatele liderului Celtic. Următoarea partidă va fi pe teren propriu cu Dundee United, apoi vine meciul din Europa League din deplasare cu Nice
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER