Soarta lui Stanciu la Anderlecht a fost decisă! Ce se întâmplă în perioada imediat următoare: noul antrenor a făcut anunțul
Nicolae Stanciu nu a revenit în primul „11” al lui Anderlecht nici sub comanda noului antrenor, Hein Vanhaezebrouck. Tehnicianul a anunțat că Sofiane Hanni nu va fi scos de român din echipa de start, lucru care s-a întâmplat și în ultima victorie a echipei, scor 4-3, împotriva lui Mechelen, când Stanciu a evoluat în ultimele 15 minute.
Spre deosebire de Chipciu, care a prins doar cinci minute cu Mechelen, Stanciu a jucat în ultimul sfert de oră. Hein Vanhaezebrouck a anunțat condiția ca Stanciu să revină în primul „11”: „Stanciu trebuie să regăsească plăcerea jocului. Dar eu nu îi pot folosi pe toți în același timp. Altfel, am avea o echipă cu 17 jucători și e imposibil”, a declarat antrenorul lui Anderlecht.
Deși tehnicianul încearcă o resuscitare a lui Stanciu, conducerea clubului Anderlecht i-a fixat prețul de plecare lui Nicolae Stanciu, fostul mijlocaș al FCSB manifestându-și intenția de a părăsi gruparea campioană a Belgiei.