Cosmin Contra a plecat din fotbalul românesc în Spania, acolo unde speră să își găsească plăcerea de a antrena, plăcere pe care a experimentat-o prea puțin în perioada petrecută pe banca lui Poli Timișoara. Atunci, Marian Iancu insista că fostul fundaș al naționalei nu este copt pentru fotbalul mare, iar acesta pare să-i fi ascultat sfatul. „Guriță” a semnat cu modesta Fuenlabrada din Segunda B și este pregătit să arate că știe meserie.
Ambiția lui Contra este susținută și de cel mai prestigios cotidian spaniol, Marca. Jurnaliștii iberici l-au însoțit pe antrenorul român la unul dintre antrenamentele dinaintea debutului de duminică, împotriva lui Sporting Abelardo B.
„Arată foarte vesel. Zâmbetul lui este complice cu al jucătorilor. În doar câteva zile s-a acomodat la austeritatea perfectă de la Fuenlabrada. Cosmin Contra, care a jucat pe cele mai mari stadioane ale lumii, se simte perfect în cele mai modeste condiții„, scriu cei de la Marca, după care remarcă apropierea antrenorului de proprii jucători: „El le spune pe numele mic, iar ei îl strigă Mister sau, simplu, Cosmin”.
Contra este optimist că va reuși în noua sa aventură: „Am un mare entuziasm pentru a face ca lucrurile să meargă bineAm mare încredere în echipă, mi-au arătat că mă pot baza pe ei. Mă identific cu ei și cu staff-ul, iar asta este foarte important”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER