Sparta Praga a debutat cu o victorie în noul sezon. Chipciu putea obține un penalty, dar VAR-ul s-a opus. Stanciu a fost aproape de un eurogol
Sparta Praga a început cu dreptul noul sezon, reușind să se impună cu 2-0 pe teren propriu în dauna nou-promovatei FC Opava. Niță, Chipciu și Stanciu au fost integraliști, în timp ce Vătăjelu a fost lăsat în afara lotului. Stanciu a purtat banderola de căpitan.
După 45 de minute echilibrate, gazdele de la Sparta au preluat inițiativa în partea secundă. Chipciu putea obține o lovitură de pedeapsă în repriza a doua, dar centralul Kralovec a decis că jocul poate continua, după ce a urmărit reluarea fazei cu ajutorul sistemului VAR. Da, cehii au VAR. Nu e la fel de dezvoltat precum sistemul de ultimă generație folosit la Campionatul Mondial din Rusia, dar e destul de eficient.
Kanga a deschis scorul în minutul 73, cu un șut pe jos din afara careului. Stanciu putea majora avantajul Sparta-ei după doar câteva secvențe, dar bara s-a opus la șutul decarului român. Stanciu a pătruns în centru din banda stângă, a căutat vinclul la colțul lung, însă balonul a mușcat din transversală și a părăsit suprafața de joc. Soarta partidei a fost decisă în minutul 84, când Svozil a trimis în propria poartă.
Slovan Liberec, Zlin și Viktoria Plzen au reușit de asemenea să-și câștige partidele din prima etapă a noului sezon.