Spiridon Mutu:** ‘Suspendarea e exagerată! Adi nu s-a dopat’

Tatăl jucătorului Adrian Mutu, Spiridon, a declarat, luni,
pentru MEDIAFAX, că
suspendarea fiului său timp de nouă luni este exagerată și că
fotbalistul va face, probabil, apel la Tribunalul pentru Arbitraj
Sportiv (TAS).

„Consider că suspendarea este exagerată, deoarece Adi nu
s-a dopat, ci a luat niște pastile penmtru slăbit. Cred că va face
apel la TAS, dar deocamdată nu este nimic sigur. Mai multe nu aș
vrea să comentez acum, dar sunt convins că va reveni cel puțin la
fel de puternic cum a fost în ultimul timp”,
a spus
Spiridon Mutu.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, în vârstă de 31 de
ani, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul
Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv
cu sibutramină.

Publicat: 19 04. 2010, 16:44
Actualizat: 19 04. 2010, 16:49