Stancu a efectuat primul antrenament la Galata

Foștii componenți ai echipei Steaua, Bogdan Stancu și Robinson
Zapata, au efectuat, vineri seară, primul antrenament la noua lor
echipă, Galatasaray, sub conducerea tehnicianului Gheorghe Hagi,
informează site-ul oficial al clubului din Istanbul.

La ședința de pregătire desfășurată la baza Metin Oktay din
cartierul Florya, Stancu s-a antrenat împreună cu întreaga echipă,
la fel ca o altă nouă achiziție, Yekta Kurtuluș. În schimb, Zapata
s-a pregătit separat.

Potrivit ajansspor.com, Galatasaray, care în această iarnă a
achiziționat cinci jucători, a plătit o sumă record pentru
transferurile din actualul sezon.

Gruparea turcă obișnuiește să achiziționize în fiecare sezon în
medie zece jucători și în general nu depășește un total de 10-15
milioane de euro pentru transferurile respective.

Spre deosebire de campionatele trecute, în acest sezon, în perioada
de transferuri din vară și din iarnă, Galatasaray a cheltuit 28 de
milioane de euro pentru transferuri. Astfel, deși a adus gratis
câțiva jucători (Robinson Zapata, Kazim Kazim, Ali Turan, Serdar,
Mehmet Batdal), gruparea turcă a făcut și achiziții în schimbul
unor sume importante de bani: Zvjezdan Misimovici – 7 milioane de
euro, Bogdan Stancu – 5 milioane de euro, Lorik Cana – 4,5 milioane
de euro, Yekta Kurtuluș – 3,75 milioane de euro, Juan Pablo Pino –
3 milioane de euro, Emmanuel Culio – 2 milioane de euro, Caglar
Birinci – 1,5 milioane de euro, Emiliano Insua – 750.000 de euro,
Musa Cagiran – un milion de dolari.

În sezonul trecut, clubul din Istanbul a făcut achiziții de 17,5
milioane de euro, în 2008-2009 de 12 milioane de euro, în 2007-2008
de 13,5 milioane de euro și în 2006-2007 de 3,5 milioane de
euro.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 01. 2011, 21:24
Actualizat: 21 01. 2011, 21:26