Gruparea Olympiakos Pireu vrea să îl împrumute pe fotbalistul Bogdan Stancu de la Galatasaray, iar clubul din Istanbul consideră că o astfel de mutare ar fi posibilă, în cazul în care românul nu va opta pentru o grupare din Rusia, informează presa turcă.
Potrivit cotidianului Posta, la Olympiakos evoluează în prezent sub formă de împrumut de la Galatasaray fotbalistul Colin Kazim-Richards. Clubul elen vrea să renunțe la acesta și să obțină în schimb serviciile lui Stancu.
„Galatasaray nu privește negativ această ofertă și în cazul în care Stancu nu va pleca la un club din Rusia împrumutul s-ar putea realiza”, menționează jurnalul turc.
Bogdan Stancu este cel mai bun marcator al echipei Orduspor în sezonul 2011/2012, cu zece reușite, fiind foarte apreciat pentru evoluțiile sale la echipa la care a fost împrumutat de Galatasaray la începutul campionatului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER