Standard i-a stabilit prețul lui Răzvan Marin. Cât cer belgenii, după ce au spus „nu” când AS Roma a pus șapte milioane de euro pe masă. Juventus a intrat pe fir pentru internaționalul român
După ce a refuzat recent o ofertă de șapte milioane din Serie A pentru Răzvan Marin, cei de la Standard au mai primit o ofertă din „cizmă” pentru mijlocașul român, notează standard-rouche.be. Conform site-ului belgian, pe fir ar fi intrat și „bătrâna doamnă” Juventus.
AS Roma ar fi oferit șapte milioane de euro în schimbul mijlocașului, dar oferta a fost refuzată de Bruno Venanzi, patronul celor de la Standard Liege. Acesta a precizat că este deschis la negocieri, dar cere cel puțin 10 milioane de euro în schimbul internaționalului român, iar 20% din această sumă ar urma să intre în conturile lui Gică Hagi.
Pe lângă Juventus și AS Roma, și Inter ar fi interesată de serviciile mijlocașului de 21 de ani.
Răzvan Marin a fost transferat la Standard de la Viitorul în vara anului 2017, contra sumei de 2,4 milioane de euro, și a bifat șase goluri și 11 pase decisive de când îmbracă tricoul belgienilor.
Articol scris de Daniel Anghel