Standard respiră! Răzvan Marin&Co au pus capăt seriei negre. Românul a fost integralist în victoria cu Oostende

Standard Liege, cu Răzvan Marin integralist, a învins Oostende în deplasare, scor 3-1, în etapa cu numărul 9 din prima ligă a Belgiei. A fost primul succes pentru Standard după cinci meciuri consecutive fără victoriei: patru înfrângeri și o remiză.

Standard a controlat prima parte, iar Djenepo a deschis scorul cu un lob de efect după 24 de minute. Același Djenepo a mărit avantajul oaspeților în debutul părții secunde. Emond a punctat pentru 3-0 în minutul 59, dintr-o lovitură de pedeapsă, pe fondul unui joc mai bun al gazdelor. Oostende a atacat în căutarea golului de onoare, iar defensiva lui Standard a cedat în prelungiri, când Guri a marcat pentru 3-1.

Standard a urcat pe locul 4 după acest succes, dar se află la zece puncte de liderul Club Brugge. Pentru Răzvan Marin&Co urmează duelul cu Akișar din grupele Ligii Europa, iar în weekend-ul următor va avea loc partida cu liderul Brugge.

Standings provided by Sofascore LiveScore

Publicat: 30 09. 2018, 20:54
Actualizat: 30 09. 2018, 20:55