Antwerp a învins Waasland-Beveren, scor 4-1, duminică, în a doua etapă a campionatului Belgian. Echipa antrenată de Ladislau Boloni are punctaj maxim după două runde, la fel ca Brugge, Standard Liege, Mechelen și Oostende. Antwerp are al doilea atac după primele două jocuri, cu opt goluri marcate. Club Brugge a reușit să înscrie de nouă ori în primele două runde.
Echipa lui Boloni a rezolvat rapid meciul cu Waasland-Beveren. Mbokani a deschis scorul în minutul 3, iar Rafaelov a majorat avantajul în minutul 32, de la punctul cu var. Oaspeții au redus din diferență chiar înainte pauzei, dar Buta a refăcut avantajul de două goluri în startul reprizei secunde. Mbokani a semnat dubla în minutul 68, iar Antwerp s-a impus cu 4-1.
În prima etapă, Antwerp a învins-o pe Eupen, scor 4-1. În etapa a treia, echipa lui Boloni va juca în deplasare cu Charleroi.
Rezultatele înregistrate duminică în Belgia:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER