Starul pe care Beșiktaș vrea să-l aducă în locul lui Alex Maxim. Cheia transferului este la Cosmin Olăroiu

Beșiktaș nu e extraordinar de mulțumită cu mijlocașii actuali. „Vulturii” ar vrea să-l înlocuiască pe Alexandru Maxim, iar turcii i-ar fi găsit deja înlocuitor jucătorului român.

L-au vândut la echipa lui Comsin Olăroiu, iar acum regretă. Beșiktaș îi duce dorul lui Miralem Pjanic

Beșiktaș a început să aibă probleme tot mai mari cu mijlocașii. Dele Alli a suferit o accidentare gravă, iar Alexandru Maxim a fost sub așteptările turcilor.

„Vulturii” au neapărată nevoie de un număr 10, iar aceștia vor să aducă un fotbalist de renume mondial, unul de nivelul lui Miralem Pjanic, jucător care a evoluat pentru formația din Istanbul, dar care acum joacă pentru Al-Sharjah, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu.

Totuși, turcilor le va fi greu să-l readucă pe mijlocașul bosniac, iar asta pentru că mai are contract până în 2024 cu echipa pregătită de tehnicianul român.

Dele Alli, împrumutat de la Everton, a avut prestații dezamăgitoare pentru Beșiktaș, iar acum s-a accidentat. De cealaltă parte, Alex Maxim nu a găsit șansa de a juca atât de mult pe cât spera și nu a putut să se ridice la nivelul așteptărilor.

Conducerea alb-negrilor este în căutarea unui număr 10, poziție a cărei deficiență s-a resimțit cel mai mult în acest sezon. Trupa din Istanbul a apelat la jucători care au jucat pentru cluburi importante din Anglia, Spania și Germania, însă fără succes. Emre Kocadağ și Ceyhun Kazancı vor începe negocierile în conformitate cu raportul întocmit de echipele de cercetare (Hürriyet – İsmail Er).

Situația ciudată în care a ajuns Alex Maxim: Beșiktaș face pasul înapoi pentru transferul definitiv, iar Gaziantep FK joacă dur

Alex Maxim joacă pentru Beșiktaș din luna februarie, echipa la care a sosit sub formă de împrumut de la Gaziantep.  Conducerea grupării din Istanbul e mulțumită de prestațiile sale, astfel că își doresc un transfer definitiv, însă nu cu orice preț.

Presa din Turcia anunță că „Vulturii” au pus pe masă un milion de euro, ofertă care ar fi și ultima. De cealaltă parte, Gaziantep ține la preț și speră să obțină mai mult de pe urma mijlocașului român, însă Beșiktaș nu ia în calcul să pluseze vreun euro peste această sumă.

În paralel, Alex Maxim încearcă să scape mai ușor de angajamentul cu Gaziantep, cerând denunțarea unilaterală a contractului din cauza restanțelor salariale. Fostul jucător al celor de la VfB Stuttgart a jucat în 10 meciuri pentru Beșiktaș Istanbul, partide în care a prins un total de 242 de minute.

Publicat: 27 05. 2023, 15:32
Actualizat: 27 05. 2023, 15:49