Ștefan Radu i-a cucerit definitiv pe italieni după ce a oferit assist-ul la golul victoriei lui Lazio: „A pictat cu stângul! Un senator decisiv”
Ștefan Radu a fost decisiv în victoria lui Lazio, cu un assist superb oferit în victoria cu Verona, scor 1-0. La final, italienii l-au lăudat pe fostul internațional român, care a oferit o centrare de manual la golul reușit în prelungiri de Milinkovic-Savic.
Jucătorul cu cele mai multe meciuri din istoria lui Lazio a impresionat și duminică în Serie A, iar LaLaziosiamonoi.it a avut numai cuvinte de laudă pentru fundașul grupării din Roma, care nu dă semne că se apropie de finalul carierei.
Ștefan Radu a ajuns la 403 meciuri pentru Lazio și a depășit recent un record vechi de 16 ani. Românul a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri pentru echipa din capitala Italiei. Fostul dinamovist l-a depășit pe legendarul Giuseppe Favalli.
Ștefan Radu, assist superb în victoria lui Lazio cu Verona: „A pictat cu stângul”
În minutul 90+2, Ștefan Radu a centrat perfect pentru Milnkovic-Savic, care a adus trei puncte mari pentru Lazio.
După victoria de la Verona, Lazio a depășit-o pe AS Roma și se apropie de locul 4, ultimul care duce în Liga Campionilor.
„Ștefan Radu pare că este la a doua sa tinerețe fotbalistică, este din ce în ce mai bun odată cu trecerea timpului. Nu a avut probleme în apărare, blocându-i pe Barak și Faraoni. Extrem de precis în a furniza assist-ul care decide meciul, cu o centrare elegantă. A pictat cu stângul la centrarea pentru lovitura de cap a lui Milinkovic, care a adus fiesta la Verona. Încă o dată, un senator decisiv”, a fost lăudat Ștefan Radu de cei de la LaLaziosiamonoi.it.
Ștefan Radu a dezvăluit recent care este meciul lui preferat de când joacă pentru Lazio și i-a asigurat pe fani că nu și-a terminat „benzina”.
„Îmi amintesc fiecare din cele 401 meciuri. Dar dacă ar fi să aleg unul, acela ar fi finala Cupei Italiei din 2013 (n.r. Lazio – AS Roma 1-0)”, a spus fundașul, la finalul partidei cu Udinese, din etapa cu numărul 28 din Serie A.