Sumă uriașă strânsă la amicalul caritabil dintre Dinamo Kiev și Borussia Dortmund! Echipa lui Mircea Lucescu a câștigat partida | GALERIE FOTO
Dinamo Kiev, echipa antrenată de către Mircea Lucescu, a câștigat meciul amical caritabil împotriva nemților de la Borussia Dortmund, cu scorul de 3-2.
Borussia Dortmund a deschis scorul încă din minutul 4, prin reușita lui Jamie Bynoe-Gittens. Echipa lui Mircea Lucescu a întors rapid rezultatul prin golurile marcate de către Buyalskyy și Vladyslav Vanat, în minutele 9, respectiv 11.
Cu zece minute înainte de pauză, același Vanat a marcat și a dus scorul la 3-1 pentru Dinamo Kiev. În partea secundă a jocului, Rothe a punctat, în minutul 65, și a închis tabela la scorul de 2-3.
Sumă uriașă strânsă la amicalul caritabil dintre Dinamo Kiev și Borussia Dortmund
Vedetele Borussiei Dortmund, Erling Haaland și Marco Reus, au jucat încă din primul minut.
Jucătorii au ieșit pe teren cu tricouri speciale cu mesaje împotriva războiului din Ucraina, dar și spectatorii au afișat pancarte cu diverse mesaje precum: „Opriți genocidul din Mariupol”, „Putin, oprește-te” și „Vrem pace în Ucraina”.
Partida a fost organizată pe stadionul Borussiei Dortmund și a adunat peste 35 de mii de spectatori. Toți banii strânși din bilete vor fi redirecționați către victimele de război din Ucraina.
Pe lângă aceștia, nu mai puțin de 400 de mii de euro au fost strânși în urnele amenajate pe stadion, potrivit infromațiilor furnizate de către organizatori.
Pentru echipa lui Mircea Lucescu urmează încă o partidă amicală caritabilă, împotriva lui Dinamo Zagreb, programată pe 28 aprilie, în Croația.