Șumudică ar avea pe masă o ofertă care-l poate transforma în cel mai bine plătit antrenor român de către o echipă de club. „Momit” cu un salariu „din altă lume”

Marius Șumudică (46 de ani) ar avea pe masă o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar. Nu de la Galata, ci din Zona Golfului, de la Al Gharafa, fosta echipă a lui Claudiu Keșeru.

Jumătatea de sezon foarte bună pe care a făcut-o cu Kayserispor a început să lucreze în favoarea lui Marius Șumudică, iar site-ul digisport.ro anunță că qatarezii de la Al Gharafa au pus pe masă un salariu exorbitant, de 1,8 milioane de euro pe an. „Momit” cu o remunerație de patru ori mai mare decât cea de la Kayseri, unde primește 480.000 de sezon, Șumudică a stabilit o întâlnire între agentul său și emisarii ocupantei locului al șaptelea din Qatar.

Conform contractului semnat în această vară, Șumudică se poate despărți de Kayserispor dacă un club achită clauza de reziliere în valoare de doar 500.000 de euro. Evident, suma nu reprezintă un impediment pentru șeici care iau în calcul înlocuirea francezului Jean Fernandez.

La finalul turului de campionat, Al Gharafa, echipa care l-a cumpărat pe Keșeru de la FCSB, ocupă locul al șaptelea, cu 11 puncte.

Odată cu plecarea lui Cosmin Olăroiu de la Al Ahli, Mircea Lucescu a devenit cel mai bine plătit antrenor român, cu un salariu de 3,5 milioane de euro pe an. Dintre tehnicienii români care activează la o echipă de club niciunul nu se apropie de salariul propus de Al Gharafa lui Șumi.

Publicat: 19 12. 2017, 18:12
Actualizat: 19 12. 2017, 18:13