Marius Șumudică (48 de ani) a avut o ieșire nervoasă în timpul meciului câștigat de Gaziantep pe propriul teren în fața celor de la Rizespor, scor 2-0.
Gaziantep a scos un penalty, iar Muhammet Demir (28 de ani) l-a executat, dar a ratat. În minutul 62, arbitrul a arătat din nou punctul cu var și același jucător a ratat, deși Șumudică i-a transmis fotbalistului să-l lase pe Alexandru Maxim să execute. Când a văzut că a ratat, Șumudică s-a enervat teribil și a vrut să plece spre vestiare, dar a fost întors din drum. Două minute mai târziu l-a înlocuit pe Muhammet Demir și a povestit de ce a avut această reacție.
„Am ratat două penalty-uri, am dat de câteva ori în bară. A fost o victorie frumoasă, dar cu suferință. A ratat două penalty-uri. Eu îi făceam semn să bată Maxim, stadionul scanda numele lui Maxim, dar tot el a bătut penalty-ul. Imediat l-am dat afară. La final l-am îmbrățișat și am mers în fața suporterilor. N-am fost supărat că a ratat, ci pentru că n-a respectat decizia mea la al doilea penalty”, a declarat Șumudică la Digi Sport.
Tıpkı Kweuke Olayında @karamanhikmet Haklı Olduğu Gibi, Burada da Sumudica Haklı. Muhammet Demir ilk Penaltıyı Kaçırmanın Verdiği O Hırs Acı Güdüsü İle İkinciyide Atmak İstiyor. Ama O Üzerindeki Baskı, Hırs, Stres Kaçırma İhtimalini Daha da Artırıyor. https://t.co/6uw6dvVt6a — ᴱʳᵏᴬᴺ (@ErkanxDE) February 17, 2020
Tıpkı Kweuke Olayında @karamanhikmet Haklı Olduğu Gibi, Burada da Sumudica Haklı. Muhammet Demir ilk Penaltıyı Kaçırmanın Verdiği O Hırs Acı Güdüsü İle İkinciyide Atmak İstiyor. Ama O Üzerindeki Baskı, Hırs, Stres Kaçırma İhtimalini Daha da Artırıyor. https://t.co/6uw6dvVt6a
— ᴱʳᵏᴬᴺ (@ErkanxDE) February 17, 2020
Șumudică i-a lăudat pe Alexandru Maxim și Alin Toșca: „Maxim și Toșca s-au mișcat bine, dar Junior Morais a fost peste ei, a fost excepțional. Am înțeles că mâine va fi în echipa etapei. Maxim a fost mai slab ca la primul meci, dar a reușit câteva pase importante. Săpunaru a jucat și el bine în ultima etapă, a și marcat. Are experiență, joacă cu un alt fundaș central bun”
„Eu în primele trei etape mai aveam 4 puncte dacă nu exista VAR. Dar asta e, ăsta e fotbalul, a început să se joace din rulota aia unde stau cei de la VAR. Mai trag o linie pe acolo și aia e” – Marius Șumudică, antrenor Gaziantep
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER