Șumudică își acuză fotbaliștii: „S-au gândit mai mult la sărbători”. Prima reacție a antrenorului după ce a ratat șansa de a urca pe primul loc în Turcia

Kayserispor, echipa lui Marius Șumudică, a pierdut meciul jucat pe teren propriu împotriva lui Malatyaspor, 0-1, și a ratat șansa să urce, cel puțin temporar, pe primul loc în clasmentul din Turcia. După ce seria de 11 meciuri fără înfrângere s-a sfârșit azi, antrenorul român a declarat că gândul elevilor săi a fost în altă parte azi.

Malatyaspor a dat lovitura pe terenul formației românilor Cristian Săpunaru și Silviu Lung jr în minutul 45, chiar înainte de pauză, după o greșeală de plasament a fostului fundaș de la FC Național, Rapid și Astra și Pandurii.

Șumudică a evidențiat minusurile echipei sale în ultima partidă din campionat: „Astăzi nu am fost agresivi pe teren. Din păcate, am jucat bine, dar adversarii au avut o ocazie și au înscris. În a doua parte am avut un adversar care s-a apărat. Nu doar azi m-am agitat, mereu sunt agitat pe bancă. Nu sunt un profesor care stă la catedră. Din păcate, fotbaliștii mei s-au gândit la sărbători și nu ne-am concentrat suficient”, a declarat tehnicianul român la conferința de presă.  

După 17 etape, Kayserispor e pe locul 5, cu 30 de puncte, dar poate fi depășită de Goztepe în cazul unei victorii sau a unui egal pe terenul lui Galatasaray.

  • Kayserispor: Lung jr – T. Lopes, Săpunaru, Kana, Kucher – Cinaz, Badji – Mendes, Turuc, Turan – Bulut
  • Rezerve: Yildirim, Espinoza, Gulen, Kok, Meleg, Mujangi, Ozturk, Stojiljkovici
  • Yeni Malatyaspor: Ozbir – Chabake, Ciftpinar, Mina Meza, Cissokho – Kara, Yildirim, Okechukwu – Pereira, Boutaib, Sahin
  • Rezerve: Farnolle, Akca, Altintas, Barazite, Buyuk, Cagiran, Canli, Dening, Muenfuh, Tozlu

 

Publicat: 24 12. 2017, 16:06
Actualizat: 24 12. 2017, 16:07