Șumudică și următorul pas al carierei. Cele două variante pe care le are pe masă: „Sunt în discuții!”

Demis de Kayserispor la finalul unui sezon pe care l-a început furtunos, dar pe care l-a terminat cu șapte înfrângeri consecutive care i-au înfuriat pe fani și au compromis șansele la prezența în Europa League, Marius Șumudică (47 de ani) se află în momentul în care trebuie să-și decidă viitorul. Acum, Șumi are pe masă două variante de lucru: rămânerea în Turcia sau întoarcerea în Liga 1, competiție pe care a câștigat-o cu Astra în urmă cu doi ani.

Șumi rămâne cu un gust amar, pentru că a sperat că va merge în Europa cu o echipă care abia s-a salvat de la retrogradare în campionatul trecut, însă lucrurile bune făcute în primul sezon petrecut în fotbalul turc nu au trecut neobservate: „A fost o experiență senzațională într-un campionat extraordinar de puternic. Am avut adversari foarte puternici, până la urmă este o cărămidă la telemia carierei mele de antrenor. Acum, urmează o vacanță. Sunt în discuții cu mai multe echipe din Turcia, pentru că nu pot sta departe de fotbal”, a declarat Șumudică, miercuri, la Pro X.

„Fotbalul românesc mi-a dat numele, notorietatea și mă voi întoarce oricând cu plăcere”

După ce relațiile dintre el și Ioan Niculae s-au răcit, Șumudică a fost numele rostit ori de câte ori o echipă importantă din Liga 1 s-a gândit la schimbarea antrenorului, iar ultima dată a fost vehiculată varianta conform căreia, în vară, îl va înlocui pe Dan Petrescu pe banca celor de la CFR Cluj. După un an petrecut departe de agitația din fotbalul românesc, într-o agitație și mai mare în Turcia, Șumi spune că s-ar întoarce oricând în Liga 1 și recunoaște că, de curând, a avut discuții pentru preluarea unei echipe din campionatul nostru: „Da, Liga 1 e o variantă. Așa cum am mai spus, îmi doresc să preiau o echipă cu care să mă bat pentru trofee. Au fost tatonări cu o echipă din Liga 1, dar acum nu pot spune la ce mă gândesc. Dacă există vreo ofertă serioasă din Liga 1, o pot lua în calcul. Fotbalul românesc mi-a dat numele, notorietatea și mă voi întoarce oricând cu plăcere”, a mai transmis fostul campion al României.

Publicat: 16 05. 2018, 14:36
Actualizat: 16 05. 2018, 14:37