Suntem aproape de-a avea iarăși un român în La Liga! Toate detaliile ofertelor de la Rayo Vallecano și Getafe pentru fundașul tricolor | EXCLUSIV
Vemurile în care Craioveanu, Contra, Hagi, Gâlcă, Gică Popescu ori Adi Ilie făceau furori în fotbalul spaniol de top par neverosimile, raportat la prezent. În sezonul 2022/23 am avut doar trei fotbaliști Români în Spania, iar toți la nivel de Segunda: Rațiu (Huesca), Pașcanu (Ponferradina), Andone (Las Palmas). Cu toate acestea, sursele ProSport dezvăluie că un transfer e aproape de gata de materializare iar noi am putea avea cel puțin un român în La Liga!
Dorit de Rayo Vallecano
Las Palmas a promovat, dar nu e cert dacă Florin Andone va mai continua la echipă. Despre plecarea fundațului dreapta Andrei Rațiu de la Huesca, după un sezon cu evoluții apreciate de presa și specialiștii iberici, s-a tot vorbit, existând și aici inclusiv șansa unei treceri spre primul eșalon. Însă nouă mutare începe să prindă contur, vizând un alt jucător cu profil defensiv, însă stoper!
Tricolorul Alexandru Pașcanu va semna în mod cert în perioada imediat următoare cu un nou club, iar ofertele ”pe numele lui” sosite la Ponferradina arată că sunt mari șanse să îl vedem în La Liga din sezonul următor.
Alex a fost dorit inclusiv anul trecut în La Liga, de Rayo Vallecano, iar oferta financiară pentru suma de transfer a fost destul de bună. Dar a sosit în ultima zi de mercato în Spania iar Ponferradina, care tocmai terminase campionatul aproape de play-off-ul promovării avea gânduri mari și nu ar fi vrut oricum să renunțe la Pașcanu”, dezvăluie sursele ProSport.
În echipa campionatului, deși clubul a retrogradat!
În acest sezon, Pașcanu a fost om de bază din nou la Ponferradina, reușind chiar performanța de a prinde echipa ideală din Segunda Division, la final de 2022, în ciuda parcursului slab al formației din campionat! Performanță cu atât mai mult de apreciat cu cât micuțul club din Castilia și Leon a ajuns să retrogradeze.
- 1 milion de euro este cota de piață a lui Alex Pașcanu, potrivit transfermarkt
Contextul acesta înseamnă plecarea iminentă a lui Alex Pașcanu, ale cărui evoluții, per total, au fost deseori în antiteză cu rezultatele înregistrate de echipă, dar și o oportunitate pentru mai multe cluburi care îl monitorizau de a-l achiziționa la un preț mult mai mic. Iar sursele Prosport detaliază cele trei oferte concrete care ar fi sosit deja pe masa celor de la Ponferradina, dintre care două dinspre La Liga!
Ofertă de 1 milion de euro, tot Rayo!
Cei mai hotărâți în achiziționarea fotbalistului care a fost semifinalist cu România U21 la EURO 2019 și ulterior convocat inclusiv la naționala mare sunt cei de la Rayo Vallecano. Clubul îl dorește de mult pe Pașcanu, l-a monitorizat atent, dar nu avansează dincolo de oferta de 1 milion de euro pe care a făcut-o pentru că așteaptă definitivarea situației pe banca tehnică a echipei.
- 2020 este anul în care Pașcanu a ajuns în fotbalul spaniol, fundașul crescut de Leicester evoluând până atunci la CFR Cluj și FC Voluntari la nivel de seniori
Antrenorul Andoni Iraola a plecat de la Rayo, cel mai probabil va fi numit în funcție Francisco Rodriguez (ex-Almeria, Hueca, Girona și Elche printre altele), așadar conducerea tehnică din club e în stand-by pentru a implementa și cu noul tehnician strategia de transferuri. Indiferent de evoluția în această zonă, cei de la Rayo ar fi convinși să facă transferul și pentru că vârsta românului, pentru un fundaș central, le-ar putea garanta inclusiv o bună afacere pe termen mediu și lung.
Getafe a intrat pe fir
Club la care a jucat și antrenat Cosmin Contra, dar reprezentat și de Craioveanu și Marica, Getafe este al doilea club din La Liga cu ofertă pentru Pașcanu. Așadar, tot unul din zona capitalei Madrid. Spre deosebire de Rayo Vallecano care a terminat sezonul pe 11 în Spania, fără griji de retrogradare, Getafe s-a salvat abia în ultima etapă, după un 0-0 la Valladolid care a trimis clubul brazilianului Ronaldo în Segunda.
- 100 de meciuri pentru Ponferradina este borna atinsă de Alex Pașcanu în luna martie a acestui an
Oferta lui Getafe pentru jucătorul nostru este tot în jurul a 1 milion de euro, iar Ponferradina ar fi trimis deja un prim răspuns, solicitând 1,5 milioane euro. La Getafe antrenează, din aprilie, Jose Bordalas, tehnicianul care a mai pregătit echipa în perioada 2016-2021, plecând apoi spre o experiență la Valencia.
A treia variantă: Sporting Gijon!
Oferta care completează variantele pentru Pașcanu vine din Segunda, dar de la un club cu o anvergură mult mai mare decât Ponferradina. Este vorba de Sporting Gijon, reper al fotbalului din Asturia, cu suporteri renumiți în întreaga Spanie. În ciuda unui lot valoros, Sporting a terminat sezonul la doar 6 puncte peste prima retrogradată (tocmai Ponferradina!) și e clar că va ataca serios zona promovării în ediția 2023/24.
- 1993 este anul când timișoreanul Marcel Sabou a semnat cu Sporting Gijon, jucând în Asturia până în 1996
Oferta finaciară pentru Alex este puțin mai mică decât cele de la Rayo și Getafe, dar suma de transfer propusă e aproape de același nivel. Avantajul ar fi că Alex ar fi în mod cert favorit la titularizare, pe când la Rayo și Getafe va fi o competiție clar mult mai puternică. Rămâne de văzut în zilele următoare cu care club se va înțelege Ponferradina, cert e că orice variantă va fi un mare pas în față pentru jucător”, explică sursele ProSport.