Suporterii îi cer demisia lui Mircea Lucescu după ce Dinamo Kiev a pierdut primul loc în Ucraina! Bannerul afișat de fani în timpul meciului cu Zoria Luhansk: „Un bilet spre București”

Mircea Lucescu nu mai este dorit de suporterii lui Dinamo Kiev, care i-au transmis, prin intermediul unui banner, să plece acasă, la București.

Dinamo Kiev a obținut doar un rezultat de egalitate în compania formației Zoria Luhansk, 1-1, rezultat care trimite echipa din capitala Ucrainei pe poziția a doua a clasamentului, la două puncte în spatele marii rivale Șahtior Donețk.Cele două echipe erau la egalitate înaintea startului acestei runde.

Suporterii nu au suportat acest pas greșit, astfel că i-au cerut demisia lui Mircea Lucescu încă înainte de a auzi fluierul de final. Aceștia l-au contestat pe tehnicianul român încă de la instalare deoarece a petrecut multe sezoane pe banca rivalilor de la Șahtior Donețk.

Bannerul afișat de suporterii lui Dinamo Kiev pentru Mircea Lucescu

Dinamo Kiev a pășit greșit pe propriul teren, astfel că suporterii i-au cerut lui Mircea Lucescu să demisioneze și să plece acasă, la București. Formația din capitala Ucrainei a obținut doar un rezultat de egalitate în fața Zoriei Luhansk, formație de pe poziția a patra a campionatului.

Acest rezultat i-a permis lui Șahtior Donețk să rupă ritmul în ierarhie, „minerii” fiind acum pe prima poziție, la două puncte în fața lui Dinamo Kiev.

În timpul jocului, când tabela indica deja 1-1, suporterii echipei lui Mircea Lucescu au afișat un banner care nu lasă loc de prea multe interpretări. „Un gol, un punct, un bilet la Bucureşti”, a fost mesajul fanilor, conform site-ului sector.depo.ua.

Bannerul a apărut în tribune imediat după golul egalizator al oaspeților din minutul 49, semnat de Sayyadmanesh. Dinamo Kiev reușise să deschidă scorul cu un minut înainte de finalul primei reprize, prin Buialski.

Suporterii lui Dinamo Kiev l-au contestat pe Mircea Lucescu încă din ziua instalării lui, din cauza faptului că românul a pregătit-o în trecut pe marea rivală Șahtior Donețk, alături de care a dominat timp de ani de zile campionatul Ucrainei.

Publicat: 12 12. 2021, 21:20
Actualizat: 12 12. 2021, 21:25