Talentul și golurile marcate pentru ȚSKA nu-i acoperă fițele!** Ultima ieșire furioasă a lui Zicu îl pune pe lista de transferuri

Startul bun din acest sezon, când a marcat gol după gol pentru ȚSKA Sofia, pare să nu-l fi postat pe Ianis Zicu totuși atât de bine în vederile șefilor clubului sofiot.

Atacantul român și-a permis să facă fițe de vedete la finalul partidei pe care echipa sa a câștigat-o împotriva echipei Lokomotiv Plovdiv cu 3-0, fiind nemulțumit de faptul că a fost rezervă. Zicu a fost introdus pe teren în minutul 69 în locul lui Nelson, dar la final a refuzat să se bucure alături de colegii săi și de galerie, fugind direct la vestiare. Mai mult, Ianis a părăsit stadionul fără a vorbi cu nimeni, gest prin care românul a dorit să demonstreze cât de tare îl deranjează să fie sărit din formula de start.

Potrivit presei bulgare, ultima ieșire în decor îi va fi fatală lui Zicu, acesta urmând să fie vândut în pauza de iarnă.

Publicat: 14 09. 2011, 17:35
Actualizat: 14 09. 2011, 17:36