Tamaș a semnat un nou contract cu WBA!** „Suntem încântați că a ales să continue cu noi”
Fundașul central român al echipei West Bromwich Albion, Gabriel
Tamaș, a semnat un nou contract cu gruparea engleză, îmbunătățit în
favoarea jucătorului, înțelegerea fiind valabilă până în 2014, cu
opțiune de prelungire pentru încă un an pentru clubul din Premier
League.
Contractul lui Tamaș cu West Bromwich se extindea oricum până în
2014, dar conducerea clubului englez a decis să îmbunătățească
termenii înțelegerii în favoarea românului, datorită evoluțiilor
bune ale acestuia, informează site-ul oficial al grupării.
Tehnicianul italian Roberto Di Matteo a lăudat prestația
jucătorului român pe teren și atitudinea acestuia din afara
gazonului. „Oricum contractul lui era până în 2014, dar
termenii îmbunătățiți ai înțelegerii sunt o recompensă pentru
progresul și contribuția lui de aici în ultimele 11 luni. Gabi este
o figură importantă atât pe teren cât și în afara lui și are un rol
mare în obținerea obiectivelor propuse de către club”, a
spus Di Matteo.
Directorul tehnic și sportiv al echipei West Bromwich, Dan
Ashworth, a menționat că oficialii clubului sunt încântați de
faptul că Gabriel Tamaș a semnat un nou contract. „S-a
adaptat bine aici și suntem încântați că a ales să continue cu noi.
Gabi a fost de încredere și ne-am bazat pe el în ultimele 11 luni,
ratând un singur meci de campionat din cauza unei
accidentări”, a spus Ashworth.
Tamaș a ajuns la West Bromwich în luna ianuarie, sub formă de
împrumut, de la gruparea franceză AJ Auxerre. Din vară, fundașul
central român a semnat un contract cu West Bromwich. Tamaș a mai
evoluat la formațiile FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo
București, Galatasaray (Turcia), Spartak Moscova (Rusia), Celta
Vigo (Spania) și AJ Auxerre (Franța).
Presa internațională a scris, recent, că Tamaș ar fi în vederile
mai multor cluburi importante, printre care și Chelsea.