Tătărușanu a greșit grav și e criticat dur de fanii lui Lyon după înfrângerea cu Nice: „Să se întoarcă repede Lopes”

Ciprian Tătărușanu profită de accidentarea lui Anthony Lopes și este titular în Ligue 1, însă românul nu s-a descurcat deloc bine în partida cu Nice, pierdută de Lyon, scor 1-2.

Lyon a rămas repede în 10 oameni, după eliminarea lui Marcal, iar Dolberg a deschis scorul în minutul 33. Tătărușanu a respins greșit în față, iar atacantul danez a fost pe fază și a reușit să înscrie.

Ekambi a egalat pentru Lyon, însă Nice, rămasă și ea cu un om mai puțin pe teren, a câștigat după golul marcat de același Dolberg.

Lyon este pe locul 6, iar Tătărușanu e criticat dur

Lyon este pe locul 6 după 22 de etape, însă la egalitate cu alte trei echipe: Reims, Nice și Nantes, ultima aflată pe locul 9.
„Să se întoarcă repede Lopes, Tătărușanu nu îți dă liniște”, este mesajul unui fan pe twitter. „Îți mulțumesc Tătărușanu, dar Lopes trebuie să-ți ia locul”, completează un alt suporter.

„Nu poate fi nicio dezbatere! Lopes este mult mai bun decât Tătărușanu”, e categoric un suporter al lui Lyon.

Fanii au uitat că recent Ciprian Tătărușanu a fost inclus în formația ideală din Ligue 1, după victoria cu Toulouse, scor 3-0. În plus, românul a avut o contribuție decisivă la calificarea lui Lyon în finala Cupei Ligii Franței.

Publicat: 02 02. 2020, 19:40
Actualizat: 02 02. 2020, 20:55