Teo Meluță a postat imaginile cu fractura care a dus-o pe masa de operație: „Mă așteaptă un drum lung și greu!” | FOTO & VIDEO

Teodora Meluță, fundașul central în vârstă de 21 de ani al echipei naționale de fotbal feminin a României, a suferit o fractură de tibie și peroneu și a fost operată în Elveția.

Românca s-a accidentat în ultimul minut al meciului din deplasare cu Luzern, scor 1-1, din cadrul etapei cu numărul 17 a primei ligi feminine din Elveția.

Teo Meluță a anunțat în exclusivitate pentru ProSport, în urmă cu o zi, că operația a decurs bine.

Teo Meluță a postat imaginile cu fractura care a dus-o pe masa de operație

Ulterior, fotbalista a postat pe rețelele sociale niște imagini cu puternic impact emoțional, în care se vede ruptura pe care a suferit-o.

„Ieri a fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea de sportivă, fractură de tibie și peroneu. Astăzi privesc încrezătoare și plină de optimism la ceea ce urmează să se întâmple, mă așteaptă un drum lung și greu, dar abia aștept să revin pe terenul de fotbal refăcută complet și mult mai puternică decât eram înainte!”, a scris Teo Meluță, pe Instagram.

Această accidentare dură a venit la nici două luni după Teo Meluță a prins transferul carierei, la FF Lugano 1976, în Elveția.

Considerată una dintre cele mai frumoase fotbaliste din România, Teodora Meluță s-a despărțit la începutul acestui an de Olimpia Cluj, echipă alături de care a cucerit nu mai puțin de cinci titluri de campioană.

„Ieri m-am accidentat, cred că era chiar ultimul minut al reprizei. Jucam împotriva celor de la Luzern și… asta e! S-a întâmplat. Chiar în ultimul moment… Operația a decurs foarte bine, acum sunt bine, însă chiar nu știu cât trebuie să stau acum pe bară”, a spus Teodora Meluță, la scurt timp după operație, în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 15 03. 2021, 08:30
Actualizat: 15 03. 2021, 08:31