Tița va semna cu Al Shorta

După o vacanță de trei săptămâni, severineanul Valeriu Tița a
părăsit România și va deveni noul antrenor al echipei siriene Al
Shorta Damasc. Considerat clubul Poliției siriene, Shorta a fost
învinsă în ultimul joc din campionat pe propriul teren, iar după
disputarea etapei a zecea a coborât pe locul trei în clasament, la
cinci puncte distanță de liderul Karama Hims, cu care va juca chiar
astăzi. Tița va urmări derbiul rundei a XI-a din tribuna oficială,
iar pe 19 februarie va întâlni chiar fosta sa echipă Al Ittihad
Aleppo.

„Voi semna cu Shorta până la sfârșitul acestui sezon. Echipa se
află în plin campionat și va trebui să mă obișnuiesc repede cu
lotul. Noroc că pe vreo patru dintre actualii componenți de la
Shorta i-am avut elevi la Aleppo, iar cu câțiva am lucrat recent la
naționala Siriei, la Cupa Asiei”, a spus Tița. Acesta speră să
câștige campionatul intern, după care se va reîntoarce ca
selecționer la echipa națională. Siria are următorul meci tocmai în
mai, cu reprezentativa Kuweitului. Severineanul Tița îl va avea ca
antrenor secund tot pe doljeanul Dan Racolța.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Publicat: 11 02. 2011, 13:00
Actualizat: 11 02. 2011, 13:05