Torje este sub val!** A fost din nou cel mai slab om al lui Udinese în eșecul suferit la Napoli
Udinese a pierdut prima poziție în Serie A după înfrângerea suferită pe terenul lui Napoli (0-2), în fața a 48.000 de spectatori. Gabriel Torje a fost folosit doar o repriză de către antrenorul Francesco Guidolin, după o evoluție apreciată de presa italiană drept cea mai slabă din toată echipa friulană, ex-dinamovistul primind nota 4,5. Singura „realizare” pentru care mijlocașul român a putut fi consemnat în statistici a fost cartonașul galben luat chiar înainte de pauză.
Torje traversează o adevărată eclipsă de formă la Udinese, el fiind în continuare titularizat, deși în ultimele trei meciuri, cu Bologna, Atalanta și Novara, a fost, de asemenea, declarat cel mai slab om al echipei.
Golurile partidei dintre Napoli și Udinese au fost marcate de Lavezzi (20) și Maggio (44). Friulanii au coborât pe 2, locul lor în vârful clasamentului din Serie A fiind luat de Juventus, după succesul în fața Fiorentinei (2-1).