Torje, propus la Villarreal! Craioveanu a discutat cu șefii „Submarinului” transferul mijlocașului român
Viitorul fotbalistic al lui Gabriel Torje s-ar putea consuma tot în prima ligă fotbalistică din Spania. După experiența Granada, mijlocașul ar putea să îmbrace tricoul unei alte nou promovate. „Aș vrea să-l duc la Villarreal, am vorbit pentru el, dar este puțin complicat. Ei pot să dea 4 milioane de euro pe Torje, pot da și 10 milioane dacă vor”, a spus Craioveanu la DigiSport.
Torje a marcat de trei ori în sezonul trecut din Primera, în cele 34 de partide jucate pentru Granada, și l-a impresionat pe fostul internațional. „E un jucător fabulos, are stângul, dreptul, intră în centru. Nu are calitățile lui Ilie Dumitrescu, care era mincinos și ascundea mingea”, a mai spus Craioveanu. Pentru a ajunge la Villarreal, șefii clubului ar trebui să se înțeleagă cu Udinese, grupare ce îl deține pe Torje.
3 goluri a reușit Torje pentru Granada în cele 34 de meciuri pe care le-a jucat în Spania