Totti: „Mutu ar fi fost important pentru echipa Romei”

Lui Francesco Totti, căpitanul echipei AS Roma, nu i-a căzut deloc bine finalul cazului Mutu (foto, în stânga), nefavorabil din punctul de vedere al formației sale.
După ce se părea că mai lipsește doar semnătura jucătorului de la Fiorentina, a venit comunicatul oficial al grupării toscane, care anunța că jucătorul e netransferabil. Și acum stupefacția și amărăciunea sunt sentimentele care predomină în vestiarul gialorossilor. Totti a declarat în Gazzetta dello Sport că nu înțelege deznodământul: „Totul părea rezolvat și Mutu era omul care putea aduce un ajutor important echipei. Chivu mi-a spus că era omul ideal pentru scudetto, dar destinul nu a vrut să fie cu noi”.

Gata de Ligă

La Florența, toate forțele se concentrează acum spre apropiatul debut din Liga Campionilor. Vineri se va afla numele adversarului, dar până atunci va avea loc un superamical cu Barcelona, Adi Mutu fiind anunțat titular. Ar fi foarte posibil ca până la acel joc să se încheie și suspansul semnării noului contract dintre Fiorentina și Mutu, care, după ultimele informații, se îndreaptă tot spre scenariul cunoscut: până în 2012 și 200.000 euro mărire salarială.

Corvino, dat afară?

Bomba ce va exploda în următoarele zile la Fiorentina ar putea avea caracter administrativ, implicarea într-un mod dăunător în cazul „Mutu“ a directorului sportiv Pantaleo Corvino, cel care a dorit vinderea românului la Roma, având mari șanse să conducă în curând la „divorț“. Prezumtivul înlocuitor al lui Corvino este nimeni altul decât Franco Baldini, care ani buni a ocupat un post similar la AS Roma și care este bun prieten cu antrenorul viola Cesare Prandelli!

Publicat: 28 07. 2008, 21:38
Actualizat: 29 07. 2008, 01:38