Horațiu Moldovan poate fi salvat de un transfer neașteptat și poate spera că va ajunge, în viitorul apropiat, să apere poarta celor de la Atletico Madrid. După ce Jan Oblak este foarte aproape să plece în cel mai bogat campionat din lume, românul a primit o altă veste excelentă, tot din Anglia.
Reamintim că Horațiu Moldovan a ajuns la gruparea din capitala Spaniei în perioada de mercato din iarnă și nu a reușit să bifeze nici măcar un minut pentru trupa antrenată de Diego Simeone.
În iarnă, Horațiu Moldovan a fost transferat de Atletico Madrid, de la Rapid București. Spaniolii au achitat clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro pe care portarul echipei naționale o avea în contract. Cu toate acestea, portarul în vârstă de 26 de ani nu a reușit să bifeze nici măcar un minut în teren pentru echipa din capitala Spaniei și își așteaptă, în continuare, șansa.
Aceasta ar putea veni mai repede decât spera. Conform ultimelor informații apărute, se pare că Jan Oblak, portarul titular de la Atletico Madrid, este foarte aproape să se despartă de gruparea antrenată de Diego Simeone. Cel mai probabil, experimentatul portar va ajunge în Arabia Saudită sau în Premier League. Astfel, șefii spaniolilor au început deja să caute soluții pentru poarta echipei și s-au gândit la un alt fotbalist care evoluează în La Liga.
Este vorba despre Giorgi Mamardashvili, în vârstă de 23 de ani. Portarul Valenciei este considerat un înlocuitor perfect pentru Jan Oblak, dar planurile conducătorilor de la Atletico Madrid ar putea fi date peste cap. Conform presei din Spania, Giorgi Mamardashvili ar putea pleca, chiar în această vară, la o formație din Premier League, pentru un salariu mai mare decât ar putea să-i ofere Atletico Madrid.
Șefii Valenciei deja negociază transferul portarului din Georgia la Newcastle, de pe urma căruia speră să obțină nu mai puțin de 40 de milioane de euro, mai scrie presa spaniolă.
Dacă Jan Oblak, în vârstă de 31 de ani, va alege să părăsească echipa din capitala Spaniei și să se transfere în Arabia Saudită sau în Premier League, iar Giorgi Mamardashvili va face și el pasul în Anglia, la Newcastle, Diego Simeone se va baza, cel mai probabil, pe serviciile lui Horațiu Moldovan în următorul sezon de La Liga.
Totodată, soarta lui Horațiu Moldovan ar putea depinde și de evoluțiile pe care le va avea la EURO 2024. În acest moment, fostul portar de la Rapid București este cotat la 2.5 milioane de euro de către platforma de specialitate Transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER