Transferul lui Ciprian Tătărușanu de la AC Milan la FCSB a primit interzis: „Eu cred că se retrage! Nu duce lipsă de bani”

Image: 774777020, License: Rights-managed, Restrictions: Contributor country restriction: Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide, Worldwide. Contributor usage restriction: Advertising and promotion, Consumer goods, Direct mail and brochures, Indoor display, Internal business usage, Commercial electronic. Contributor media restriction: {A1C3D89D-9132-4A4B-98DD-B0DD773A82C3}, {A1C3D89D-9132-4A4B-98DD-B0DD773A82C3}, {A1C3D89D-9132-4A4B-98DD-B0DD773A82C3}, {A1C3D89D-9132-4A4B-98DD-B0DD773A82C3}, {A1C3D89D-9132-4A4B-98DD-B0DD773A82C3}, {A1C3D89D-9132-4A4B-98DD-B0DD773A82C3}., Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei și fost președinte de imagine la FCSB, este de părere că Ciprian Tătărușanu, portarul român în vârstă de 37 de ani de la AC Milan, nu va mai reveni la FCSB.

Transferul lui Ciprian Tătărușanu de la AC Milan la FCSB a primit interzis

Contractul lui Ciprian Tătărușanu cu AC Milan expiră la finalul acestui sezon, iar presa din Italia a prezentat câteva posibile destinații pentru portarul român, printre care și FCSB.

Helmut Duckadam este convins că Ciprian Tătărușanu nu va reveni la FCSB și, mai mult decât atât, crede că portarul român va pune ghetele în cui după ce înțelegerea cu AC Milan expiră.

„Eu cred că se va retrage după AC Milan. Are și el o vârstă. Nu cred că îl mai pasionează neapărat să se întoarcă la FCSB. Cred că nu duce lipsă nici de bani, a jucat la echipe mari”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Sport.ro.

„Situația, pentru moment, este clară: Tătărușanu, Mirante, Dest și Vranckx nu vor rămâne. Vranckx ar putea fi cumpărat definitiv de la Wolfsburg, cu Ibrahimovic se va discuta la finalul sezonului, iar Adli (n.r. Yasine), care nu joacă deloc, va pleca probabil și el”, a notat Gazzetta dello Sport, în urmă cu trei săptămâni.

Cotat la 600 de mii de euro de către Transfermarkt, Ciprian Tătărușanu a jucat în 16 meciuri pentru AC Milan în acest sezon din Serie A și în 5 partide în Liga Campionilor.

Portarul român a ajuns la AC Milan în luna septembrie a anului 2020, când italienii au plătit suma de un milion de euro către Olympique Lyon în schimbul lui Ciprian Tătărușanu.

După cinci ani petrecuți la FCSB, în perioada iulie 2009 – iulie 2014, Ciprian Tătărușanu a ajuns la Fiorentina, din postura de jucător liber de contract. Acolo, a petrecut trei ani, iar în iulie 2017 a fost cumpărat de către FC Nantes în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro.

Doi ani a petrecut Ciprian Tătărușani la FC Nantes, apoi, în iulie 2019, a ajuns liber de contract la Olympique Lyon.

Publicat: 13 05. 2023, 11:19