Transferul lui Ianis Zicu, criticat dur de presa coreeană:** „De ce ați adus un mercenar din Estul Europei?”

Transferat în această iarnă de la ȚSKA SOfia la Pohang Steelers pentru 2,3 milioane de euro, Ianis Zicu nu se bucură de o primire prea plăcută din partea presei din Coreea.

Jurnaliștii de la MK consideră că transferul românului este nejustificat, criticând conducerea clubului pentru această mutare.

„De ce ați adus un mercenar din Estul Europei?”,
a titrat sursa citata, care si-a justificat apoi criticile.

„După ce brazilienii nu s-au adaptat, ne-am îndreptat atenția către mercenarii din Estul Europei. Să fie ei potriviți pentru campionatul nostru?”
, a mai scris sursa citata.

Zicu a semnat cu cei de la Pohang un contract pe doi ani cu opțiune pentru încă două sezoane, urmând să încaseze un salariu de 1,2 milioane de euro pe an.

Publicat: 09 01. 2012, 09:22
Actualizat: 09 01. 2012, 09:23