Transferul lui Ionuț Radu la Cremonsese este aproape să pice. De ce au intrat în impas negocierile dintre cele două formații
Ionuț Radu este foarte aproape să o părăsească pe Inter Milano, după ce în acest sezon portarul român a prins doar două meciuri.
După ce a dat pe lângă minge în meciul cu Bologna, Ionuț Radu și-a anunțat agenții că vrea să plece de la nerazzurri, mai ales că jurnaliștii italieni au anunțat că acesta a intrat în conflict cu mai mulți coechipieri.
Ionuț Radu este foarte aproape de un împrumut la Cremonsese, însă negocierile cu formația abia promovată în Serie A se pare că au intrat în impas.
Transferul lui Ionuț Radu la Cremonsese este aproape să pice. De ce au intrat în impas negocierile dintre cele două formații
Jurnaliștii italieni dădeau ca și făcut transferul goalkeeper-ului român la Cremonese, însă negocierile cu aceștia au intrat în impas.
Totul pleacă de la salariul foarte mare pe care Ionuț Radu îl are la Inter, pe care clubul din Cremona nu este dispusă să-l plătească în întregime. Portarul român în vârstă de 26 de ani câștigă șa formația din Milano nu mai puțin de 2,2 milioane de euro pe sezon, remunerație mult prea mare pentru bugetul pe care Cremonsese.
Totuși, tutomercatoweb susține că cei de la Inter Milano sunt dispuși să contribuie și ei cu o parte din salariul lui Ionuț Radu, pentru ca acesta să plece împrumut la formația abia promovată în Serie A.
Ce declara Oscar Damiani în urmă cu câteva zile despre transferul lui Ionuț Radu
Agentul românului, Oscar Damiani, a transmis zilele trecute că transferul portarului este aproape făcut, rămânând doar ca Ionuț Radu să-și dea acordul.
Impresarul l-a sfătuit pe goalkeeper să semneze cu Cremonsese pentru a prinde mai multe minute în acest sezon se Serie A.
„E un acord între Inter și Cremonese pentru împrumut. Acum el (n.r. Ionuț Radu) va trebui să decidă, pentru că el va juca, nu noi. Când va reveni în Italia, va lua decizia.
Dacă va accepta, face vizita medicală și semnează contractul. El trebuie să joace, îi place ideea de a veni la Cremonese”, a declarat Oscar Damiani, citat de Informazione.it.