Turcii exultă!** „Bombă! Mutu, la Fenerbahce pentru 5.8 milioane de euro!”

This browser does not support the video element.

UPDATE Presa din Turcia îl dă pe Mutu ca și
tranferat la Fenerbahce, unde va încasa 3.5 milioane de euro.
Cotidianul Fanatik susține că principalul „pericol” pentru Ferer e
Ajax, însă e greu de crezut că olandezii sunt dispuși să-i ofere
atacantului un salariu la fel de mare.

Bombă! Mutu vine la Fenerbahce pentru 5.8 milioane de
euro. Fiorentina e de acord. La fel și Mutu, care va câștiga 3.5
milioane de euro pe an la Istanbul
„, anunță Fanatik.


Fostul impresar Ioan Becali se va deplasa la Istanbul, la
sfârșitul lunii aprilie, pentru a acorda un interviu unui post de
televiziune turc, dar și pentru a-i întâlni pe oficialii cluburilor
Fenerbahce și Galatasaray în vederea negocierii unui contract
pentru Adrian Mutu, susține calciomercato.com.

„Becali îl va vinde pe Mutu în Turcia”, notează
sursa citată, care menționează că gruparea Fenerbahce are pregătită
de mai mult timp o ofertă pentru un contract pe trei ani pentru
Mutu și nu a fost descurajată de faptul că jucătorul român a fost
suspendat nouă luni. De asemenea, clubul Fenerbahce ar fi dispus să
plătească o sumă ce va acoperi datoria pe care o are Adrian Mutu
către Chelsea, respectiv aproximativ 17 milioane de euro.

Calciomercato precizează că încă nu au existat contacte între
conducerile cluburilor Fiorentina și Fenerbahce, iar în ceea ce
privește gruparea Galatasaray, un intermediar a discutat, în
această iarnă, cu directorul sportiv Pantaleo Corvino, dar cifra
avansată pentru transferul românului a fost considerată nepotrivită
de partea italiană.

Potrivit presei din Turcia, Mutu a confirmat interesul clubului
Fenerbahce pentru el. „Fenerbahce este încă interesat de
mine”
, a afirmat atacantul român.

Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat, luni, nouă luni de
tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian
(CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină.

Publicat: 24 04. 2010, 21:25
Actualizat: 24 04. 2010, 21:26