Turcii reacționează în cazul Olimpiu Moruțan, care nu mai poate evolua la formația Ankaragucu.
Situația lui Morunțan este incertă la actuala echipă. Transferat în vara anului 2023 de la Galatasaray, jucătorul român a bifat un anumit număr de meciuri la noua sa echipă, iar actualul club nu mai este dispus să îl folosească.
Olimpiu Moruțan riscă să rateze prezența la Euro 2024, după ce antrenorul său a anunțat că nu va mai apela la serviciile sale pe parcursul acestui sezon. Edi Iordănescu a anunțat că se va baza doar pe jucători care sunt activi la echipele lor de club.
Situația prin care trece acum Moruțan este stranie deoarece antrenorul nu renunță la el din cauza unei forme slabe, ci din cauza unei clauze pe care Galatasaray a impus-o în contract.
Mijlocașul român a bifat la Ankaragucu un anumit număr de meciuri. Acum clubul nu este dispus financiar să suporte clauza din contract, care i-ar obliga pe turci să achite către Galatasaray suma de 3 milioane de euro.
Faptul că actualul său club preferă să renunțe la serviciile sale în finalul acestui sezon îl pune pe Moruțan într-o situație nu tocmai bună în ceea ce privește selecționarea sa la Euro 2024. Presa turcă a vorbit despre această situație care a devenit o problemă și pentru selecționerul Edi Iordănescu.
„A zguduit România: antrenorul său va veni în Turcia. Faptul că lui Olimpiu Morutan îi va fi greu să mai joace în primul 11 din cauza condițiilor contractuale dintre Ankaragücü și Galatasaray a stârnit îngrijorare la naționala României. S-a susținut că selecționerul Edward Iordănescu va veni în Turcia pentru a rezolva problema legată de Olimpiu Morutan.
Declarația lui Belözoğlu a avut un mare impact și în România. Adăugarea lui Olimpiu Morutan în rândul unor jucători precum Horatiu Moldovan (Atletico Madrid), Radu Dragușin (Tottenham), Andrei Rațiu (Rayo Vallecano) și Ianis Hagi (Alaves), care evoluează în naționala României, dar care nu au avut prea multe șanse să joace la cluburile lor, îl pune într-o situație dificilă pe Edward Iordănescu”, au notat turcii, potrivit Digisport.
La începutul sezonului, președintele celor de la Ankaragucu a declarat că totul este în regulă cu transferul jucătorului român de la Galatasaray. Situația s-a schimbat radical după declarația lui Belözoğlu. Acest subiect a atras atenția presei din Turcia, care solicită o investigație din partea Consiliului de etică al Federației Turce de Fotbal și a Consiliului TFF.
„Consiliul de etică al Federației Turce de Fotbal și Consiliul TFF ar trebui să inițieze o investigație. Cu siguranță trebuie făcut ceva în legătură cu această problemă pentru că instrucțiunile UEFA, FIFA și TFF nu permit o asemenea situație.
Aceasta este o iluzie și ar trebui clarificată cu siguranță de TFF. Sau Ankaragücü Sports Club ar trebui să facă o corectare cu privire la declarațiile lui Emre Belözoğlu, spunând că nu este așa. La fel, Galatasaray ar trebui să facă o declarație în acest sens”, au notat turcii de la Okudun.
Olimpiu Moruțan a ajuns la Ankaragucu la începutul sezonului competițional în schimbul a 3 milioane de euro. Conducătorii de la Galatasaray nu au renunțat definitiv la jucător. În contract există o clauză prin care poate fi răscumpărat pentru suma de 3 milioane de euro, dar au păstrat și un procent de 50% dintr-un viitor transfer al jucătorului român.
Prin declarația lui Belözoğlu ar fi ieșit la iveală și o altă clauză mai sensibilă prin care noul său club ar fi obligat să le achite celor de la Galatasaray încă 3 milioane de euro, după ce jucătorul român bifează un anumit număr de meciuri.
Evoluția lui Olimpiu Moruțan din acest sezon:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER