Transferul lui Gabi Torje la Udinese l-a transformat aproape instant într-o țintă pentru marile cluburi ale continentului, iar „The Sun” scrie că ultima echipă intrată în cursă pentru „Messi de România” e Arsenal Londra.
Wenger e cunoscut drept un „fanatic” al jucătorilor tineri pe care îi poate șlefui, iar Torje pare „materialul” perfect pentru tehnicianul francez. The Sun scrie că Arsenal trebuie să pregătească o sumă imensă pentru a-i convinge pe italieni să renunțe la Torje, iar fanii londonezilor par deja entuziasmați de potențiala mutare.
Conform tuttomercatoweb.com, Udinese a confirmat interesul lui Arsenal, iar Arsene Wenger va începe tratativele pentru aducerea lui Torje pe Emirates în mercato-ul din iarnă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER