Ultima oră! Radu Ștefan, aproape de un transfer de răsunet. Ce au anunțat italienii
- Ultima zi de mercato din Europa ar putea aduce un transfer extrem de sonor pentru un român. Presa din Italia anunță că fundașul lui Lazio, Radu Ștefan, este în cărți pentru un transfer la Napoli.
Om de bază în trupa biancocelestă, fundașul de 27 de ani este văzut de Rafael BenÃtez drept înlocuitorul ideal pentru Anthony Réveillère (34 de ani), dar prezintă și avantajul că poate acoperi zona centrală a apărării. Mai mult, gruparea din sudul Italiei va rămâne extrem de descoperită pe banda stângă, după ce este foarte aproape să bată palma cu West Ham pentru cedarea lui Armero.
Se pare că tehnicianul spaniol l-a urmărit pe român de pe vremea când antrena în Premier League, în precedentele „ferestre” de transferuri Radu Ștefan fiind unul dintre cele mai vehiculate nume pentru o mutare, fie la City, fie la Chelsea.
Cota de piață a apărătorului român este de 10 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de, dar șefii lui Lazio cer cel puțin 15. În măsura în care se va ajunge la un consens, Radu Ștefan are în sfârșit șansa să lupte pentru Liga Campionilor. Napoli este pe locul 3 în acest moment și nu mai poate rata calificarea în viitorul sezon al celei mai importante competiții inter-cluburi din lume. De partea cealaltă, trupa din „Cetatea Eternă” traversează o perioadă dificilă, pierzând aproape orice șansă la o calificare în Europa. De altfel, oficialii de pe Olimpico doresc să restructureze din temelii echipa, urmând a da șanse unor tineri de perspectivă.
„Radu Ștefan, aproape de Napoli„, titrează italienii de la sportcafe24.com, care apoi dau câteva detalii despre posibila tranzacție: „Sursele noastre ne-au confirmat faptul că oficialii lui Napoli sunt în discuții avansate cu omologii din Roma pentru transferul românului.„.
Vicecăpitan la Lazio
Ștefan Radu este un „produs” al celor de la Dinamo București, echipă pentru care a jucat în perioada 2004-2008 și a bifat 80 de meciuri, reușind să marcheze de două ori. În ianuarie 2008, Lazio l-a împrumutat pe Ștefan Radu din Ștefan cel Mare contra sumei de un milion de euro. În vara aceluiași an, italienii au plătit 3,5 milioane de euro pentru un transfer definitiv, iar evoluțiile ulterioare au fost unanim apreciate, acesta ajungând în momentul de față să fie vicecăpitanul echipei.
La gruparea romană, Radu a jucat în 157 de partide și a înscris trei goluri. Alături de Lazio, fundașul român a câștigat Cupa Italiei în 2009 și 2013 și Supercupa Italiei în 2009. La naționala României, Ștefan Radu a bifat 14 selecții, dar anul trecut a anunțat că nu va mai onora eventualele convocări.