Fundașul lui Napoli, Vlad Chiricheș, nu se mai poate bucura de tricoul naționalei, dar nici de cel al lui Napoli. Potrivit Sky Sport, apărătorul de 28 ani ar fi suferit în meciul cu Muntenegru din Liga Națiunilor o entorsă la genunchiul stâng, cu afectarea ligamentului încrucișat anterior, accidentare care s-ar putea să îl țină departe de terenul de fotbal până la finalul anului.
Chiricheș a avut cea mai mare ocazie în meciul cu Muntenegru, însă, în minutul 31 a fost înlocuit cu Mihai Bălașa. Fundașul lui Napoli a călcat strâmb, a căzut pe gazon, dar nu a mai putut reveni în joc. Astfel, în minutul 31, selecționerul Cosmin Contra a fost nevoit să efectueze prima schimbare a partidei.
La finalul meciului, România – Muntenegru, încheiat 0-0, Contra a declarat: „Se pare că Vlad Chiricheș pare mai grav decât Mihai Pintilii. A fost o accidentare care ne-a dat planurile peste cap. Dacă nu se accidenta Pintilii, următoarea schimbare era Țucudean„.
Potrivit site-ului Federației Române de fotbal, Vlad Chiricheș nu este singurul tricolor care nu face deplasarea la Belgrad, pentru meciul cu Serbia, de luni, 10 septembrie, de la ora 21:45. Nici Eric Bicfalvi și Mihai Pintilii nu vor mai face parte din lotul lui Contra.
În urma efectuării examenului RMN, s-a constatat că Mihai Pintilii a suferit o leziune la nivelul mușchiului drept femural al coapsei drepte. Referitor la Bicfalvi, acesta a acuzat o suprasolicitare la mușchii adductori de la coapsa stângă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER