Cu un singur gol marcat în cele 13 meciuri jucate pentru Anderlecht în acest sezon, Nicolae Stanciu trece printr-o periaodă foarte dificilă, dar un lucru e cât se poate de sigur: mijlocașul ofensiv nu se întoarce la FCSB!
Zilele trecute, soția lui Laurențiu Reghecampf a participat la o ședință alături de șefii grupării belgiene, iar concluzia trasă a fost că Stanciu trebuie să rămână la Anderlecht cel puțin până în iarnă, fosta „perlă” a lui Becali urmând să fie evaluat atât de antrenor, cât și de președintele clubului. Cum Stanciu e cel mai scump transfer din istoria clubului, cei de la Anderlecht nu vor să-l lase să plece, cu atât mai puțin în România, susține agentul fotbalistului: „Stanciu e un jucător netransferabil în acest moment, nici măcar împrumut nu vor să-l dea. Aștept să se întoarcă în Belgia pe 15 noiembrie. Apoi mai sunt parcă patru etape. Vedem ce o să se întâmple în acele patru etape și va urma o reevaluare alături de președinte și antrenor. Undeva pe data de 5 sau 7 decembrie Mă gândesc la el. Vreau să ajungă undeva unde va juca și va avea bani. Sub nicio formă România și sub nicio formă FCSB”, a spus soția lui Reghecampf, la Telekom Sport.
Cumpărat cu opt milioane de euro de la FCSB, Stanciu este, însă, aproape de finalul aventurii în Belgia. Dacă în primul sezon a beneficiat de înțelegerea șefilor și a avut câteva evoluții foarte bune, această stagiune înseamnă un singur gol înscris în 13 meciuri, cifre considerate, evident sub standardul celui mai scump transfer din istoria campioanei Belgiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER