Ultimul sezon al lui Mutu la Fiorentina?
Înaintea meciului de diseară, presa din Italia a mai descoperit o clauză din noul contract pe care Adrian Mutu (foto) l-a semnat recent cu Fiorentina. Internaționalul român și-a prelungit înțelegerea până în 2012, declarând că ar fi onorat să își încheie cariera la echipa toscană. Cu toate acestea, conform cotidianului Tuttosport, „Il Fenomeno“ se pare că are o înțelegere cu Andrea Della Valle, patronul Fiorentinei, prin care va pleca la finele acestui sezon, cu o condiție. Mutu ar trebui să primească un salariu anual de 4 milioane de euro de la viitoarea sa echipă.
Românul e anunțat titular diseară, Prandelli putându-se baza și pe fundașul Jorgenssen, revenit după o accidentare. De partea cealaltă, antrenorul lui Lyon, Claude Puel, se confruntă cu o problemă mai puțin obișnuită. John Mensah, fundașul ghanez al francezilor, a absentat de la antrenamentul de luni, motivul oficial fiind acela că suferă de gastroenterită. Se pare însă că africanul a fost arestat de poliția din Hexagon, după ce a refuzat să se supună unui control de rutină.