Un italiano vero

Italia a ajuns la limita răbdării în relațiile cu imigranții români  care au invadat „Cizma“ din carâmb și până la fermoar. Valurile de infracțiuni comise, e drept, în proporție covârșitoare de către etnia rromă, dar cu cetățenie română, au inoculat în sufletele peninsularilor ura față de compatrioții noștri.
Și tocmai acum, când paharul e aproape plin, un editorialist de la cotidianul central Il Giornale, cu nume predestinat de justițiar,  Di Corrado (vi-l mai amintiți pe carismaticul comisar Corrado Catani din serialul Caracatița?) aruncă o punte reală între români și italieni: un fotbalist ale cărui isprăvi au determinat trecerea pentru italianul de rând de la apelativul „țigan mizerabil de român” la aplauzele și apelativul „Il Fenomeno”. Adrian Mutu nu mai este considerat de Di Corrado un român pur și simplu, ci unul care aparține ca patrimoniu ambelor țări cu tricolor, unul care a fost deja asimilat drept cetățean al Florenței.
Nu demult, Adrian șoca prin noul său tatuaj, pe care scria „Sunt unul printre voi, dar nu sunt unul dintre voi”, dând naștere la multe polemici mai ales printre fanii viola, care se întrebau dacă mesajul e un atac la ei, după fricțiunile din vara trecută, sau la adresa italienilor în general. După acest editorial, Mutu poate fi convins că nu mai este doar „unul printre ei”, ci, cu siguranță, „unul dintre ei”. Însă, mai presus de aceasta, Adrian rămâne, în primul rând, unul dintre noi.

 

„Èšigane, du-te și fă zidărie!”

 „Hai să nu ne mai ascundem, în Italia este mult rasism pe stadioane. Peste tot unde merg în Italia, de patru ani, mi se strigă «Țigane, du-te și fă zidărie!». Eu am crescut la Reșița, într-un cartier unde locuiau mulți copii de rromi și nu mi-e rușine să o spun. În schimb, n-am să fiu niciodată de acord cu ceea ce un compatriot mi-a spus, că îi este rușine de faptul că este român”, a declarat Cristi Chivu publicației GQ. Pe 6 ianuarie 2009, Chivu și coechipierul de la Inter, Marco Materazzi, au ales ca formă de protest împotriva rasismului să se îmbrace în lăutari (foto).

 

"Cine îmi strigă din tribune „țiganule” este doar un ignorant" – Adrian Mutu, în revista Max

"Sportul este cel mai bun ambasador al României, iar rezultatele obținute de ai noștri confirmă acest lucru. Păcat că unii nu sunt apreciați la fel și în țară. Fotbaliști ca Mutu oferă imaginea corectă a României în Italia" – Ionuț Lupescu, director general FRF

"Italienii au știut tot timpul să ascundă gunoiul sub preș, dar să și revendice genialitatea latinității" – Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

"În timp ce românii sunt vânați în Italia ca pe timpul lui Vlad Țepeș, iată că se găsește un român care să ne facă și imagine favorabilă, mai mult decât toți ambasadorii noștri la un loc" – Dumitru Dragomir, președintele LPF

"Bravo lor, italienilor, că au puterea să-i recunoască meritele, într-o perioadă când Italia este în stare de război nedeclarat împotriva infractorilor români. Și rușine celor care l-au hărțuit pe Mutu când avea probleme. El este un caz rarisim de succes" – Corneliu Vadim Tudor, politician

"Mutu și Chivu sunt doi jucători valoroși. Este foarte bine că imaginea României este reprezentată de oameni ca ei. Italienii trebuie să ne cunoască adevărata față" – Mircea Grosaru, președintele Asociației Italienilor din România

Publicat: 18 02. 2009, 08:17
Actualizat: 18 02. 2009, 18:52