Un nou pas greșit pentru VfB Stuttgart. Alex Maxim lăsat încă o dată în afara lotului șvabilor

Favorită la promovarea în Bundesliga, VfB Stuttgart continuă să aibă o formă fluctuantă în întrecerea internă. Șvabii au terminat la egalitate duminică, 3-3 pe teren propriu, în meciul cu Dynamo Dresden. Partida a fost una în care VfB a alergat în permanență pentru a reveni în joc după ce adversarii au condus cu 3-0, golul egalizator venind în minutul al patrulea de prelungiri.

Jocul a însemnat revenirea pe primul loc în 2.Bundesliga însă VfB Stuttgart împarte poziția cu Eintracht Braunschweig și cu Union Berlin. A fost, totodată, o nouă partidă în care Alexandru Maxim nu a apărut nici măcar pe foaia de joc. Într-un evident conflict mocnit cu antrenorul Wolf Hannes, mijlocașul român a avut apariții meteorice în acest sezon, iar cifrele lui din 2017 sunt șocante. 

În cele nouă partide disputate de VfB Suttgart în acest an, Maxim a avut doar două apariții pe teren. Românul a jucat 14 minute cu Sandhausen și 25 de minute cu VfL Bochum. În rest, Alex Maxim a mai stat pe bancă de două ori și de cinci ori nici nu a prins lotul de 18 pregătit de Wolf Hannes.

Publicat: 02 04. 2017, 17:05
Actualizat: 02 04. 2017, 17:06