Un român este vedetă în aceste zile în Italia, după evoluția din Cupă! Gazzetta dello Sport îl compară cu Duckadam

Alexandru Pena este vedetă în aceste zile în Italia. Portarul în vârstă de 23 de ani a apărat în Cupa Italiei două penalty-uri pentru Bari, în meciul cu Lumezzane. „Roș-albii” s-au impus cu 2-1 după loviturile de departajare, în mare măsură datorită lui Pena, care a scos două șuturi. Al treilea a fost ratat de jucătorii lui Lumezzane.

Portarul român și-a păstrat însă cumpătul, deși a fost lăudat de toată lumea. Cu o modestie în voce, Pena a declarat că meritul calificării este al întregii echipe: „Am fost cel mai bun de pe teren? Nu, m-am descurcat bine, dar este meritul echipei. Le mulțumesc antrenorilor care m-au adus într-o formă foarte bună pentru acest meci. Și le mulțumesc lor pentru performanța din meciul ăsta. Voi continua să muncesc din greu, așa cum am făcut-o până acum, apoi antrenorii vor decide cine va fi titular”, a declarat Alexandru Pena, conform tuttobari.com.

Și Gazzeta dello Sport i-a subliniat evoluția din partida cu Lumezzane. Reputatul cotidian susține că Pena a luat-o pe urmele conaționalului Duckadam. Jurnaliștii italieni sunt de părere că Pena ar putea fi titular și cu Atalanta, următoarea adversară din Cupa Italiei. Meciul se va disputa pe 18 august.

„Pena se cere titular. El și-a ridicat standardele imitându-l pe conaționalul Duckadam. Și acum ar putea fi preferat în locul lui Guarna contra Atalantei”, notează cei de la Gazzetta dello Sport. Interesant este că Enrico Guarna a fost titular în meciul cu Lumezzane, dar a fost înlocuit de Pena pe finalul partidei.
 

Publicat: 13 08. 2013, 18:30
Actualizat: 13 08. 2013, 18:31