Valentin Mihăilă a debutat în Atalanta – Cagliari. Răzvan Marin, integralist în victoria surprinzătoare a sarzilor
Valentin Mihăila a debutat în Atalanta – Cagliari, încheiat 1-2, primul meci al său de la transferul la echipa din Serie A. Extrema împrumutată de la Parma a intrat pe teren în minutul 72, în locul lui Duvan Zapata, accidentat. Răzvan Marin s-a aflat și el pe teren din primul minut.
Românul nu și-a putut ajuta foarte mult echipa, rămasă în 10 jucători mai bine de jumătate de oră.
Meciul din etapa a 22-a din primul eșalon al Italiei a fost extrem de spectaculos. Chiar dacă Atalanta a dominat prima repriză, scorul la pauză arăta 0-0. La reluarea jocului, Cagliari a fost mai incisivă și a profitat de erorile defensive ale adversarilor. Uruguayanul Gaston Perreiro a deschis scorul în minutul 50.
Valentin Mihăilă a debutat în Atalanta – Cagliari 1-2
Trei minute mai târziu, Muso, portarul gazdelor, a fost eliminat după o intrare agresivă, iar misiunea bergamascilor a devenit mult mai dificilă.
Chiar și așa Palomino a trimis cu capul pentru egalitate, iar același Perreiro a făcut dubla în minutul 68′, stabilind scorul final.
Bergamascii luptă în continuare pentru un loc de Champions League și ocupă locul 4, cu 43 de puncte. De partea cealaltă, sarzii au urcat pe 16 și speră să se salveze de la retrogradare.
Internaționalul român trebuie să demonstreze pentru fi păstrat și din sezonul viitor de Gian Piero Gasperini. Clauza de cumpărare fixată de oficialii Parmei este de 9 milioane de euro.
Iată echipele de start din Atalanta – Cagliari:
ATALANTA (4-2-3-1): Musso; Zappacosta, Palomino, Djimsiti, Pezzella Giu.; Freuler, Koopmeiners; Pessina, Pasalic, Malinovsky; Muriel.
Rezerve: Sportiello, Rossi F., Demiral, Maehle, Scalvini, Hateboer, Pessina, Cittadini, Boga, De Roon, Zapata D.
Antrenor: Gian Piero Gasperini
Indisponibili: Ilicic, Miranchuk, Demiral, De Roon
CAGLIARI (3-5-1-1): Cragno; Lovato, Obert, Goldaniga; Bellanova, Grassi, Deiola, Dalbert, Lykogiannis; Marin, Pereiro.
Rezerve: Radunovic, Aresti, Oovu, Carboni, Ceppitelli, Baselli, Gagliano, Kourfalidis, Desogus, Luvumbo.
Antrenor: Walter Mazzarri
Indisponibili: Joao Pedro