Valentin Mihăilă, atacantul în vârstă de 21 de ani de la Parma, a fost convocat în premieră la prima reprezentativă și a oferit un interviu despre experiența sa în Italia și despre noul său coleg, Dennis Man (22 de ani).
Fostul fotbalist al Universității Craiova a dezvăluit cum au reacționat italienii când au aflat că încă un român va fi transferat la Parma.
„Mi se pare un fotbal foarte tacticizat cu echipe care se apără foarte bine și pun preț pe tactic și pe defensivă. Cred că mie mi se potrivește, mai ales pentru că sunt la echipă la care încercăm să jucăm pe contraatac și, fiind un jucător de viteză, ma avantajează puțin. M-am integrat foarte bine și sper să continui la fel.
(n.r. despre transferul lui Dennis Man) Eram la antrenament, erau deja zvonuri că va veni, colegii mă întrebau despre el ce fel de jucător e, cu ce picior lovește mingea. Le-am explicat că e un jucător tehnic, cu viteză destul de bună și cu calitate. Apoi, le-am arătat niște videoclipuri cu el și mi-au spus că îl așteaptă”, a spus Valentin Mihăilă, pentru FRF TV.
Valentin Mihăilă și Dennis Man vor face echipă, acum, și la echipa națională de seniori, după ce Mirel Rădoi a luat decizia de a-i convoca la prima reprezentativă, deși România U21 merge, în aceeași perioadă, la Campionatul European de tineret.
Întrebat despre următorul jucător care va pleca de la Universitatea Craiova în străinătate, Valentin Mihăilă nu a stat pe gânduri și a rostit numele lui Alexandru Cicâldău, mijlocașul în vârstă de 23 de ani al oltenilor.
„Din ce văd până acum, cred că Cicâldău va fi următorul jucător de la Craiova care va face pasul în străinătate. Mai sunt Vlădoiu, pe care îl văd un jucător foarte bun, Baiaram, la fel, un jucător bun, Cîmpanu, care a venit acum”, a mai spus Valentin Mihăilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER