Valentin Mihăilă, desființat de fanii Parmei după ultimul joc din Serie B! După o reușită superbă a lui Dennis Man, fostul jucător al Craiovei s-a făcut de râs: „Cel mai prost pe care l-am văzut vreodată”
Dennis Man și Valentin Mihăilă au intrat pe parcursul reprizei secunde în meciul dintre Parma și Cagliari, iar ambii internaționali români s-au aflat în centrul atenție pe finalul jocului.
Dennis Man și Valentin Mihăilă, la poli opuși în Parma – Cagliari 2-1
Cei doi și-au făcut apariția pe gazon când scorul era deja 1-1, iar în minutul 77, la doar 5 minute de când a pătruns pe teren, Dennis Man ducea formația lui Fabio Pecchia în avantaj cu o reușită superbă: fostul stelist a luat o acțiune pe cont propriu și a finalizat cu un șut puternic, în vinclul porții lui Boris Radunovic.
În prelungirile partidei, „cruciații” au primit o lovitură de la 11 metri cu ocazia căreia se puteau distanța pe tabelă și să încheie jocul fără niciun fel de emoție. Desemnat să execute a fost Valentin Mihăilă, însă șutul său a fost unul de-a dreptul execrabil: fostul fotbalist al Universității Craiova a încercat o „Panenka”, dar portarul lui Cagliari i-a ghicit intențiile și a prins mingea fără probleme.
Fanii Parmei l-au făcut praf pe internaționalul român pe rețelele de socializare în urma execuției modeste și au solicitat ca acesta să nu mai bată niciodată un penalty.
„Parma revine și câștigă. Bine jucat, băieți! Un lucru este cert, Mihăilă nu ar trebui să mai bată niciodată un penalty” /
Mihăilă a bătut cel mai prost penalty pe care l-am văzut vreodată. Scorul este încă 2-1. Ar fi putut încheia jocul” /
Acesta este motivul pentru care Parma nu poate fi luată în serios. Mihăilă încearcă să dea o scăriță pe mijloc și portarul apără. Ar fi bine pentru el să nu pierdem acest avantaj”, sunt doar câteva dintre reacțiile fanilor pe Twitter.
Italienii au speranțe mari de la Man și Mihăilă
„Mihăilă și Man: un final de sezon pentru a încerca în sfârșit să aibă impact”, titrează publicația Parma Live un articol.
În continuare, jurnaliștii italieni vorbesc despre așteptările pe care le-a avut clubul din partea celor doi jucători de atac:
„În planurile celor de la Parma, Valentin Mihăilă și Dennis Man ar fi trebuit să fie doi dintre jucătorii cheie pentru a încerca o revenire rapidă în Serie A. Însă, nici în sezonul trecut, nici în cel actual cei doi români nu au reușit să își pună amprenta așa cum s-a dorit. Ambii, deși cu caracteristici diferite, sunt dotați cu mijloace tehnice importante. Dar fie din cauza problemelor fizice (mai ales Mihăilă), fie din cauza lipsei de determinare, niciunul dintre cei doi nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor”, se arată în continuarea articolului de pe Parma Live.