Valentin Mihăilă este dorit de Atalanta Bergamo! Când ar putea să se realizeze transferul fotbalistului român

Antrenorul celor de la Atalanta Bergamo, Gian Piero Gasperini se află în căutarea unei „aripi”, iar românul Valentin Mihăilă este în fruntea listei sale de dorințe.

Nu era prima opțiune, însă a devenit odată cu discuțiile pe care Atalanta le-a avut cu Sassuolo. Clubul la care activează Vlad Chiricheș a cerut o sumă foarte mare de bani pentru Jeremie Boga, astfel că Atalanta a renunțat la idee.

Imediat, oficialii din Bergamo și-au îndreptat atenția către Valentin Mihăilă, conform ForzaParma.it. Italienii susțin că Valentin Mihăilă a fost mai convingător la Parma decât conaționalul său, Dennis Man, iar acest lucru l-a adus în atenția lui Gian Piero Gasperini.

Valentin Mihăilă, în atenția celor de la Atalanta Bergamo!

Valentin Mihăilă a acuzat probleme musculare și nu a făcut parte din lotul naționalei României pentru partidele cu Islanda și Liechtenstein, ultimele din campania eșuată de calificare la Cupa Mondială din Qatar 2022. Enzo Maresca speră să-l recupereze până la următoarea etapă din Serie B, când Parma primește vizita celor de la Cosenza.

Atalanta se va despărți, în acestă iarnă, de rusul Aleksey Miranchuk (adus de la Lokomotiv Moscova pentru 15 milioane de euro), nemulțumit că nu este folosit mai mult, și trebuie să-i găsească rapid un înlocuitor pe măsură.

Valentin Mihăilă a ajuns la Parma în toamna lui 2020, pentru 9 milioane de euro, de la Univerisitatea Craiova. Cota fotbalistului român, conform Transfermarkt, este de 8.5 milioane de euro, iar Atalanta pare dispusă să ofere o sumă care să se apropie de suma oferită celor de la Craiova.

În acest sezon, Valentin Mihăilă a jucat 11 meciuri pentru Parma, reușind să marcheze două goluri și să ofere o pasă de gol.

De partea cealaltă, Jeremie Boga, fost junior la Marseille și Chelsea, este cotat la 20 de milioane de euro, iar Sassuolo se așteaptă să primească cel puțin dublu în schimbul fotbalistului francez.

Publicat: 18 11. 2021, 19:05
Actualizat: 18 11. 2021, 19:09