Claudio Onofri (70 de ani), fost antrenor italian, a analizat prestația jucătorilor români Valentin Mihăilă și Dennis Man la Parma și i-a lăudat pe cei doi.
În acest sezon, Valentin Mihăilă a reușit să înscrie două goluri în cele patru meciuri jucate până acum pentru Parma în Serie B.
De cealaltă parte, Dennis Man a înscris și el un gol, în cele patru meciuri disputate în tricoul Parmei, în campionat.
Dennis Man a fost caracterizat de către Claudio Onofri ca fiind un „jucător excelent”. Fostul antrenor este de părere că ambii jucători români pot face față în Serie A.
„(n.r. despre Valentin Mihăilă) L-am cunoscut chiar înainte de a ajunge în Italia, la Parma, la fel ca și pe Dennis Man. Personal, îi identificasem deja ca potențiali jucători pentru Serie A. Recunosc că, în acești doi ani, nu au reușit să ajungă pe deplin acolo unde m-aș fi așteptat.
Mihăilă are tehnică. Jucând pe stânga, are capacitatea de a intra în interior și poate trage la poartă sau le poate oferi pase decisive coechipierilor. Același lucru este valabil, pe de altă parte, și pentru Dennis Man, care, în ciuda faptului că nu a jucat grozav în ultimul meci, este un jucător excelent”, a spus Claudio Onofri, potrivit Parma Live.
„Un start extraordinar pentru Valentin Mihăilă. Jucătorul român al Parmei are un start fulminant de sezon, fiind în lumina reflectoarelor însă de la începutul campionatului. Cu două goluri și trei pase decisive, fotbalistul născut în anul 2000 îi face pe toți să creadă în calitățile sale. După ce în precedentele două sezoane nu și-a arătat decât parțial valoarea, Mihăilă trage echipa după el în această stagiune. Este cel mai bun marcator al echipei și pe primul loc la pase decisive în campionat”, au notat jurnaliștii de la Parma Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER