Veste zguduitoare primită de Valentin Mihăilă și Dennis Man! Aflați în cantonament cu naționala României, cei doi află din presă că sunt pe picior de plecare de la Parma: „Nu sunt siguri că vor rămâne”

Valentin Mihăilă (23 de ani) și Dennis Man (24 de ani) ar putea pleca de la Parma în această vară, potrivit anunțului făcut de jurnaliștii de la ParmaLive.

Răsturnare de situație la Parma! Valentin Mihăilă și Dennis Man, pe picior de plecare: „Nu sunt siguri că vor rămâne”

Parma ar putea să renunțe în această vară la românii Dennis Man și Valentin Mihăilă, potrivit anunțului făcut de jurnaliștii din Italia.

Cu toate că indiciile duceau spre continuarea colaborării dintre internaționalii noștri și clubul din Serie B, acum se pare că sunt șanse mari ca oficialii grupării să renunțe la ei.

Elevii lui Fabio Pecchia au fost la un pas de revenirea în prima divizie a campionatului din Italia, însă au pierdut semifinala barajului de promovare disputat împotriva lui Cagliari. După ce a pierdut în deplasare la limită, 2-3, Parma nu a reușit să obțină decât un rezultat de egalitate în fața propriilor suporteri, 0-0. Astfel, echipa gialloblu va evolua și în sezonul următor tot în Serie B, iar conducătorii par hotărâți să facă o „curățenie” serioasă la nivelul lotului de jucători.

În condițiile în care de la echipă sunt ca și plecați Franco Vazquez, Adria Bernabe și Simon Sohm, fotbaliști care sunt în atenția unor formații din Serie A, era de așteptat ca cei doi români să rămână pe loc pentru a asigura continuitate echipei.

Anunțul făcut de italieni despre viitorul lui Valentin Mihăilă și Dennis Man la Parma

Conducătorii celor de la Parma sunt, însă, tentați să renunțe la Valentin Mihăilă și Dennis Man.

„Parma va miza în continuare pe jucători fără prea multă experiență, însă antrenorul Pecchia ar fi cerut și mai multe transferuri pentru a întări acest capitol. Îi va pierde cel mai probabil pe Franco Vazquez și pe cel puțin încă un jucător important, care ar putea fi Adrian Bernabe. Jucătorul din Spania a primit o ofertă de la Sassuolo, care a fost refuzată, însă prima impresie este că pentru catalan se anunță o vară extrem de fierbinte.

Sunt oferte și pentru Adrian Benedyczak, care este pe lista mai multor cluburi din străinătate, în special din Germania. Conducerea clubului va analiza situațiile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, care nu sunt siguri că vor rămâne la Parma”, au notat jurnaliștii de la Parma Live.

Publicat: 11 06. 2023, 19:38
Actualizat: 11 06. 2023, 19:39