Vasile Mogoș (29 de ani) este în atenția lui Sudtirol, echipă nou promovată în Serie B, unde are șanse mari să ajungă în cel mai scurt timp.
Jucătorul cu patru meciuri în tricoul echipei naționale a României a retrogradat împreună cu Crotone în a treia divizie din Italia, însă are șanse foarte mari să înceapă următorul sezon tot în Serie B.
Vasile Mogoș a intrat în vederile nou-promovatei Sudtirol, potrivit presei din „Cizmă”, care a precizat că mutarea „s-ar putea oficializa în următoarele ore”.
Vasile Mogoș a intrat în atenția lui Sudtirol, echipă care a promovat în Serie B la finalul sezonului trecut. Astfel, deși a retrogradat cu Crotone, unde a fost coechipier cu Ionuț Nedelcearu, fundașul dreapta născut la Vaslui are șanse mari să continue în eșalonul secund al Italiei.
Presa internațională a anunțat că Sudtirol este interesată de Mogoș și precizează că fotbalistul român ar putea semna în cel mai scurt timp.
„În această fereastră de transferuri, Sudtirol își caută un nou fundaș și vrea să îl aducă pe Vasile Mogoș de la Crotone. Echipa condusă de Lamberto Zauli, fost antrenor la Reggiana și Juventus U23, printre altele – se pregătește pentru primul sezon din istorie pe care îl va petrece în Serie B. Acesta este motivul pentru care oficialii clubului caută să întărească echipa.
După cum anunță site-ul Tuttomercatoweb.com, Sudtirol este interesată de Vasile Mogoș, aflat în prezent la Crotone. Jucătorul cu patru meciuri în tricoul echipei naționale a României a marcat un gol în sezonul trecut.
Conducerile celor două cluburi ar fi demarat deja discuțiile și nu este exclus să vedem negocierile finalizate chiar în următoarele ore”, a notat Football News 24.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER