Mijlocașul echipei Sparta Praga, Bogdan Vătăjelu, crede că jucătorii formației cehe, la care mai evoluează alți doi români, portarul Florin Niță și mijlocașul Nicolae Stanciu, trebuie să fie uniți pentru a depăși perioada mai puțin bună pe care o traversează.
Introdus pe teren în minutul 57 al remizei de duminică, scor 1-1, cu Zbrojovka Brno, Bogdan Vătăjelu a pasat decisiv la unicul gol al Spartei și a adus energie în jocul echipei sale, notează site-ul Sparta.cz. În urma acestui rezultat, Sparta a rămas pe locul 5, la 14 puncte de liderul Viktoria Plzen, iar antrenorul italian Andrea Stramaccioni riscă să-și piardă postul.
„Noi suntem Sparta Praga și nu avem voie să remizăm pe teren propriu. Trebuia să câștigăm meciul cu Brno, pentru că echipele aflate înaintea noastră au câștigat și aveam nevoie de cele trei puncte. Nu este o situație favorabilă. Avem nevoie de victorii și trebuie să jucăm un fotbal de calitate în meciurile următoare.
Când te numești Sparta, trebuie să câștigi fiecare meci. Sparta este cea mai mare echipă cehă a tuturor timpurilor, așa că trebuie să respectăm această echipă și să dăm totul pentru club. Trebuie să ne unim și vom vedea ce ne rezervă viitorul”, a spus Vătăjelu, pentru site-ul oficial al echipei sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER