V.Becali: „Nu știu nimic** de un transfer al lui Raț la Real!”
Impresarul lui Răzvan Raț, Victor Becali, a declarat astăzi că
nu știe nimic despre transferul fundașului român de la Șahtior la
Real Madrid. Agentul de jucători a spus că fundașul a mai fost
dorit și de alte echipe din Occident, între care și echipa lui
Ciprian Marica, VFB Stuttgart, dar prețul prea mare cerut de
Șahtior a făcut ca afacerea să cadă.
„Stuttgart l-a vrut pe Raț anul trecut, dar șahtior a
cerut 9 milioane. Nu știu nimic de interesul lui Real Madrid, poate
știe presa spaniolă ceva mai mult. Sunați-l pe Lucescu sau pe
Ahmetov. Sunt de acord cu Lucescu, mai puțin la faptul că nu e
nicio diferență între Real și Șahtior. Păi într-un an Real Madrid
are mai multe trofee decât Șahtior în toată istoria sa. Dan
Petrescu este la munte acum, nu știu ce va face începând de la
anul. Jucătorii nu sunt speriați de decizia Comitetului Executiv,
nu cred că vor face grevă!”, a spus Victor Becali la gsp
tv.